Este vorba despre un interes aparte care te stimuleaza sa citesti, o necesitate launtrica care iti aduce o anumita satisfactie. Cu alte cuvinte, poti fi motivat sa citesti in special in momentul in care ai un obiectiv bine stabilit in minte insa oricare ar fi motivul pentru care citesti, important este ca beneficiile aduse de aceasta activitate nu vor intarzia sa apara.

Ce efect au cartile asupra starii tale?

Dr. Josie Billington de la centrul de cercetare al Universitatii din Liverpool a realizat un studiu care arata ca cititul te ajuta sa te bucuri mai mult de viata si iti dezvolta mai usor abilitatea de a face fata obstacolelor. Cartile pot oferi informatiile necesare gasirii unei solutii la problemele tale intrucat sunt multe de invatat din lectiile de viata ascunse printre randuri; ai astfel acces la lucruri pe care nu le-ai mai experimentat pana acum, la o vasta experienta de viata.
Cercetatorul a mai demonstrat ca exista posibilitatea ca persoanele care nu citesc sa se confrunte mai des cu starea de depresie fata de persoanele care apeleaza la carti pentru a se destinde, fapt sustinut si de Sue Wilkinson, CEO in cadrul Reading Agency din UK. Nivelul crescut de concentrare pe care il presupune lectura te face sa lasi in urma grijile, oferindu-ti o oarecare “protectie” impotriva gandurilor negative care iti distrag atentia.
Plimbarile si timpul petrecut in fata televizorului sau cu prietenii te ajuta mult mai putin sa evadezi intr-o alta lume, departe de anxietate sau de starea proasta in care te afli. In schimb un roman bun te poate scapa chiar si de sentimentele de singuratate cu care te confrunti la un moment dat. Cititul “este asociat cu un anumit tip de relaxare care te stimuleaza mental si emotional” si care nu implica o stare de pasivitate precum alte activitati ca uitatul la televizor.

Iti dezvaluie alte sensuri complexe ale vietii

Pe langa faptul ca iti largesc orizontul in ceea ce priveste diferitele aspecte ale existentei, cartile iti dau senzatia ca stii care este locul tau in lume. Sentimentul apartenentei pe care il poti simti cand citesti o carte da o alta semnificatie vietii; descoperi astfel noi intelesuri de care poate pana atunci nu erai constient. De asemenea, cititul te ajuta sa te cunosti mai bine: descoperi astfel aspectele “multi-dimensionale” ale eului iar sentimentele si ideile vechi uitate sau reprimate ies din nou la suprafata.

Increderea in sine a cititorilor este mai mare

Conform studiului lui Billington, este destul de comun ca pentru persoanele care citesc o perioada mai lunga de timp terminarea unei carti sa fie un motiv de mandrie deoarece acestea o vad ca pe o mica realizare.

Cartile si impactul lor asupra vietii sociale

64% dintre persoanele care citesc constant au empatia mai dezvoltata decat cele care nu obisnuiesc sa citeasca deloc. Cititorii isi manifesta mai mult dorinta de a empatiza si de a incepe o conversatie cu persoanele straine, pe cand cei care nu citesc nu se bucura la fel de tare de interactiunile cu ceilalti. Astfel, Billington sustine si ca cititul te determina sa ii intelegi mai bine pe cei din jurul tau, sa fii mai deschis la experientele prin care trec acestia.